. (punct) de vedere

Cu constiinta împacata pentru respectul acordat moralei

Cu constiinta împacata pentru respectul acordat moralei

Dupa aproape 40 de ani de activitate în Televiziunea Româna, am venit la ProSport în urma cu patru ani si jumatate. N-a fost usoara trecerea de la audiovizual la presa scrisa. Dar m-au ajutat tinerii mei colegi sa ma obisnuiesc, desi am recunoscut întotdeauna ca prefer sa vorbesc decât sa scriu. De aceea am scris în „stil verbal”, simplu, fara sa caut metafore si exprimari pretioase. A venit timpul despartirii mele de ProSport. Roata vietii se învârteste. Nimic nu este vesnic. Nu încerc un sentiment de tristete. Inteleg perfect ca un finantator care cumpara o echipa doreste sa numeasca antrenorul si împreuna cu el pe capitanul de echipa. Se spune ca pe oameni îi cunosti la drum lung si în momentele grele. Nu am pretentia ca nu gresesc niciodata în aprecierea oamenilor pe care-i însotesc sau cu care ma însotesc. De aceea, va rog sa nu considerati aceste rânduri ca judecati de valoare, priviti-le ca pe niste constatari facute în rastimpul a patru ani si jumatate petrecuti în mijlocul unor oameni tineri, pasionati de ceea ce fac, entuziasti, care nu s-au înecat în laude ocazionale care, având un discernamânt sanatos, au acceptat si criticile cititorilor. Personal, am scris în ProSport despre efort, lupta, daruire, disciplina, despre civilizatia sportului, cu dorinta uneori de a admonesta fara a urî, cu respect pentru oamenii din lumea sportului si mai ales fata de cititori. Doresc noi succese profesionale echipei ProSport si tânarului nou redactor-sef Dan Filoti, care sunt convins ca va trece proba esentiala a acestei meserii: proba de caracter.

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

. (punct) de vedere

More in . (punct) de vedere

105

A FI, A FACE, A AVEA

Cristian Topescu06/12/2007
141

Oameni pe care ii gasesti cand ii cauti

Cristian Topescu15/09/2007
97

Trecutul a fost, viitorul poate veni

Cristian Topescu14/06/2007
46

Sanatatea copiilor

Cristian Topescu02/06/2007
143

MILIARDARII LA START!

Cristian Topescu26/05/2007
58

Profesor universitar sau sportiv?

Radu Tenea17/05/2007
30

Teren de sport, spital sau inchisoare?

Cristian Topescu05/05/2007
120

Ascultati-i pe specialisti!

Cristian Topescu21/04/2007
38

Lumea citeste !

Cristian Topescu15/03/2007

Copyright © 2015

Menu Title
Noutati de ultima ora ...